În Islanda stâlpii de electricitate iau forme umane

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Îmi place tot mai mult Islanda. Face ce face şi reuşeşte să se distingă de alte ţărişoare prin originalitate.


De data aceasta mi-a atras atenţia cu proiectul de arhitectură peisagistă cu titlul extrem de captivant „Ţara Uriaşilor”. Pe scurt, islandezii îşi doresc ca stâlpii care susţin reţeaua de electricitate ce traversează întregul ţinut islandez să se integreze în peisaj. Anume, 12 dintre aceşti stâlpi, de peste 45 de metri înălţime, vor primi câte o înfăţişare umană, fiecare având o identitate vizuală proprie, pentru că, în parte, vor transmite câte o stare emoţională prin postura lor.

Iar frumosul peisaj insular îşi va putea etala, în continuare şi cu mândrie, frumuseţea unică de vulcanică şi gheizere.

Casă de piatră, MÎÎÎMMMMMÎÎMMUUUUUUUUUUUUUU!!!

joi, 16 septembrie 2010

O nouă modă se impune în rândul viitorilor miri japonezi: să se căsătorească în sătucuri de munte din Elveţia, unde sunt aşteptaţi, bineînţeles, şi invitaţii. Tinerii niponi sunt deveniţi obişnuiţi ai locurilor, într-atât încât cătunele elveţiene au străzile şi firmele magazinelor traduse şi în japoneză.

Mai jos, proaspăt căsătoriţii Arisa Chi şi Kenji Yoshida îşi mărturisesc jurămintele de dragoste şi credinţă pe vârful First din Alpii elveţieni, din apropierea satului Grindelwald, asistaţi de domnişoara de onoare de serviciu, Heidi, care le mugeşte plină de bunăvoinţă un „Casă de piatră!”. MÎÎÎMMMMMÎÎMMUUUUUUUUUUUUUU!...

Lumea e plină de competiţii trăznite. Aţi uitat deja?

vineri, 25 iunie 2010

Spre exemplu, în oraşul german Hamburg au loc anual două evenimente... deosebite:
  1. Wattoluempiade, sau Jocurile Olimpice ale Noroiului, în fiecare iunie. Iată şi o poză făcută în timpul unui meci de fotbal.

  1. Şi Strip Poker, turneu de poker care a avut loc anul acesta la sfârşitul lunii mai şi unde, dacă pierzi, eşti nevoit să te dezbraci de câte o piesă vestimentară... Jucătoarea din imagine s-a pregătit bine pentru cazul în care îşi pierdea... sutienul la poker.

Inspirată de Islanda

luni, 7 iunie 2010

Zilele acestea islandezii au lansat o campanie masivă de comunicare, pentru a putea opri scăderea fluxului de turişti. În ultimele luni numărul de turişti s-a redus semnificativ datorită erupţiei vulcanului şi norilor de cenuşă, care au blocat de mai multe ori traficul aerian european.