Curiozităţi din lume, protest a la italiano

joi, 18 martie 2010

Circa 50 de primari şi consilieri de stânga din arondismentele Romei şi-au lăsat luni, 15 martie, pantalonii în vine în faţa Capitoliului, unde se află primăria oraşului, pentru a protesta faţă de politica primarului de dreapta Gianni Alemanno. "Parcuri şi grădini abandonate", "persoane fără case, case fără nimeni", "Alemanni ne lasă în chiloţi", scria pe pancartele manifestanţilor, în chiloţi, cu pantalonii lăsaţi în vine. 11 dintre cele 19 arondismente ale capitalei sunt conduse de primari de stânga. Alemanni, care face parte din Poporul Libertăţii, formaţiunea lui Berlusconi, a câştigat alegerile pentru primăria generală în 2008.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu